Vacanța cu rulota: ieftină și distractivă

Sunt fericita posesoare a unei rulote, așa că multe dintre concedii mi le-am petrecut în ea. Motivul principal pentru care mi-am achiziționat rulota este, bineînțeles, bugetul care nu era chiar generos. Desigur, inițial a fost vorba de o investiție, căci rulota la mâna a doua m-a costat în jur de 3.000 de euro, însă vă asigur că-n doi ani mi-am amortizat această investiție. Poate chiar mai devreme, dacă e să mă gândesc că am călătorit mult mai mult decât o făceam înainte să am rulota.

Dotări minime, dar suficiente

Trebuie să recunosc că înainte să-mi cumpăr o rulotă am luat în calcul că vacanțele mele nu o să fie la fel de confortabile. Nimic mai greșit! Rulota mea, de trei persoane, este dotată cu spațiu de dormit, aragaz, frigider, toaletă, chiuvetă, aer condiționat, cabină de duș. Desigur, multe dintre aceste utilități funcționează cu ajutorul unui generator de curent, care consumă fie motorină, fie benzină. Oricum ar fi, te asigur că ieși mult mai ieftin decât ai plăti pentru o noapte de cazare la o pensiune/hotel care să-ți pună la dispoziție toate acestea.

Așa se face că eu mă declar încântată, mai ales că stau într-un loc al meu, pe așternuturile mele, nu pe unele ale unui hotel, pe care au stat și alții, și pentru care plătesc un cost mărit.

Rulota noastră, la puțin timp de la achiziționare

Conjuctura pentru a-ți face prieteni

Mi s-a întâmplat să fiu cazată la hoteluri, unde n-am relaționat, evident, cu absolut nimeni. Odată ce am plecat cu rulota, și-am campat prin diferite locuri rezervate rulotiștilor, a fost imposibil să nu cunosc măcăr o familie per concediu. Oameni care îți împărtășesc pasiunile și de la care întotdeauna afli lucruri noi despre locuri minunate, în care ai putea să ajungi cu rulota.

La fereastra ta este întotdeauna o priveliște de neuitat

De câte ori nu ți s-a întâmplat să te cazezi într-un hotel de lux, situat la malul mării sau în vârful muntelui, dar să fii pe partea greșită a hotelului și de fapt să nu vezi nimic? Mie, una, mi s-a întâmplat de prea multe ori. Cu rulota, în schimb, poți poposi în locurile cele mai frumoase. Desigur, există legi, care nu te lasă să te ”cazezi” tocmai la 1 metru de apă, pe plajă. Însă, de obicei, campingurile sunt zonele cu priveliștile cele mai frumoase.

Și, da, există o taxă pentru camping, însă e vorba de una modestă, care cu siguranță nu ajunge la costul unei camere într-un hotel de 3, 4 stele, unde te-ai fi cazat de regulă.

Spunea cineva că un rulotist adevărat este un mare iubitor de natură. Ei bine, eu rezonez perfect cu această părere. Cred cu tărie că orice iubitor de natură ar trebui să-și achiziționeze o rulotă, dacă vrea să se bucure într-adevăr de locurile frumoase pe care ni le oferă planeta noastră.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*