Lucruri utile pentru biroul tău

Dacă te numeri printre norocoșii care lucrează de acasă și au propriul lor spațiu, atunci acest articol este pentru tine. De puțină vreme, am început să caut soluții eficiente pentru a-mi dota biroul de acasă cu tot ce e necesar. Desigur, nu e o listă scurtă, prin urmare nici o investiție prea mică, însă cu siguranță e mult mai plăcut să lucrezi de acasă, decât să te deplasezi, zi de zi, către o corporație și să respiri același aer cu alți 300 de oameni.

Tablă magnetică

Așadar, printre primele lucruri pe care am de gând să le iau se numără o tablă magnetică. Da, o tablă pe care pot să-mi notez lucruri, pe care vreau să le am mai mult timp în fața ochilor. De exemplu, o schemă a unei campanii de publicitate, în cazul meu. Este accesibilă, utilă nici nu mai zic și chiar dă un aspect profi biroului meu, mai ales că, sper, o să-mi calce și alții pragul biroului meu.

În cazul celor care lucrează câte 3-4, sau chiar mai mulți, într-un birou și aveți anunțuri importante de comunicat, se poate opta chiar și pentru aviziere.

Tăvițe pentru documente

Atât de utile! Eu niciodată n-am destule, așa că o să am asigur că-mi iau multe atunci când o să fac mutarea mult visată.

Colorate, de plastic sau de fier, acestea se dovedesc utile atunci când e vorba de organizat documente și de a le depozita cât mai eficient posibil. Sunt ieftine și chiar aspectuoase!

Lampă de birou

Cum vorbim de biroul propriu, sigur vor exista și nopții târziu cu deadline-uri. Așa că o lampă de birou își va dovedi eficiența numaidecât.

Ai grijă doar să alegi una cu braț flexibil, pentru a o ajusta cum îți vine mai bine. Pentru o ochelaristă ca mine, niciodată nu e suficientă lumină în cameră.

Capsator, perforator, cuttere – lucruri utile

Lucrurile mici pe care toată lumea uită să le achiziționeze, dar care sunt indispensabile.

E drept că-n zilele noastre facem aproape totul online, însă există acele momente cruciale când chiar o să ai nevoie de cele enumerate mai sus. Ultima oară când am avut nevoie de ele a fost fix când am încheiat primul meu contract serios. Și atunci aș fi vrut să le am. Nu le-am avut. Nu vă închipuiți frustrarea…

Ceasul de perete

Ce-ar fi o încăpere fără așa ceva? Da, știu toți avem ceasuri de mână, ceasul indicat de calculator, ceas indicat de smartphone… însă, spuneți voi, unde vă uitați prima oară după ceas, atunci când știți că aveți așa ceva pe perete? Vă spun eu, pe perete! Așa că, da, ceasul de perete se numără, într-adevăr, printre lucruri utile dintr-un birou.

Seif

Dacă se-ntâmplă ca biroul să fie într-o altă clădire decât propria casă, atunci trebuie să aveți în vedere achiziționarea unui seif.

Cel mai în siguranță ar fi ca documentele importante să rămână peste noapte, sau când nu sunteți la birou, într-un seif. La fel și bunuri precum: ceasuri de valoare, laptop, etc. Unul ieftin ar fi în jur de 200 de lei, deci ar fi bine să-l puneți și pe el pe listă atunci când vă gândiți să vă dotați biroul.

Dacă aveți și alte sugestii cu lucruri utile, care n-ar trebui să lipsească dintr-un birou, le aștept aici, în secțiunea de comentarii!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*