7 produse de îngrijire pe care ar trebui să le aibă orice bărbat

Dacă până acum câțiva ani puteam spune că brandurile sunt ușor nedrepte cu reprezentanții sexului tare, dată fiind gama limitată de produse de îngrijire, acum bărbații au aproape aceleași opțiuni ca și noi, femeile.

De aceea, nu găsesc o explicație pentru care bărbații ar trebui să fie neglijenți cu ei și să nu utilizeze produse de îngrijire. Desigur, nu vorbesc de eyeliner și de mascara, deși știm că, acum, există și o gamă pentru ei, ci despre acele produse de bază care i-ar ajuta să fie fresh, să miroasă bine și să arate mai bine, desigur. Uite la ce mă refer!

Gel de față. Da, există așa ceva pentru bărbați, așa că adăugați-l în coșul de cumpărături. Iar dacă sunt din aceia care nu știu despre ce vorbesc, aflați că mă refer la acel produs care vă calmează pielea după bărbierit. Există o gamă destul de variată, așa că aveți de unde alege.

Șampon pentru barbă. Dacă aveți una și vreți să arate cât de cât bine, atunci aveți grijă să o și spălați. Și da, există un șampon special pentru barbă care o lasă moale și ușor de aranjat. Și să nu mai spun că există unele care stimulează creșterea părului…

Exfoliant. Chiar și un bărbat are nevoie, din când în când, de o curățare temeinică a tenului. Deși voi nu vi-l încărcați cu produse de make-up, tenul vostru are la fel de multă nevoie de curățare precum al nostru. Aflați că un astfel de produs nu doar curăță, ci și ajută la netezirea pielii și la prevenirea creșterii firelor pe sub piele.

Gel de duș. Da, există game speciale pentru voi, nu are rost să mai consumați gelul de duș al iubitei. Și da, vorbesc din experiență. Nu e nimic mai neplăcut ca bărbatul de lângă noi să miroasă a levănțică. Ne entuziasmăm mai mult când simțim un miros bărbătesc la partenerul nostru. Deci, gata cu gelurile de duș de femeie!

Creme antirid. Șoc și groază, există produse antirid pentru bărbați. Mda, există și nu văd motiv să nu le folosiți, din moment ce noi, femeile, ne dăm peste cap să ne păstrăm frumusețea. Ce, voi nu sunteți făcuți după același calapod? Nu îmbătrâniți?

Balsam de buze. Nu, nu exagerez! Credeți că este sexy să săruți niște buze crăpate? Nu, nu este! Și cum sezonul rece de-abia a început, e timpul potrivit să vă uitați în magazine după un balsam de buze pentru bărbați, hidratant. E de ajuns să-l folosiți înainte să ieșiți pe ușă, nu trebuie să umblați cu el după voi. Și siguuur veți avea buze mai moi și mai senzuale. Ce, credeați că noi nu ne uităm la asta?

Parfum. Da, banalul parfum. Îl menționez, căci am impresia că mulți bărbați fac rabat de la acest pas, crezând că ne place… hm, cum să-i spun?!, mirosul lor natural. Ei bine, nu! Ne plac bărbații care miros discret, plăcut, a parfum. Găsiți parfumuri originale pe canar.ro, așa că aruncați o privire cât de curând!

Acestea fiind spuse, vă invit cu încredere să vă achizionați aceste produse de îngrijire, căci doamnele de lângă voi sigur vor fi încântate!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*