Metode eficiente de a-ți economisi banii

Vrei să pleci într-o vacanță, dar n-ai niciodată un buget satisfăcător? Vrei să achiziționezi ceva util, însă constați că-ți depășește cu mult banii alocați pentru așa ceva? Ei bine, există o soluție prin care nu vei mai fi nevoit să renunți la tot ceea ce-ți dorești doar pentru că nu-ți ajung banii. Care? Economirea inteligentă!

Da, asta e soluția la care trebuie să apelezi și care-ți va fi mai la îndemână decât crezi. De unde știu? O aplic constant chiar și eu! Iată, așadar, ce trebuie să faci pentru a avea puțin capital pus deoparte pentru toate „mofturile” tale!

Fă un calcul cu cât cheltui pe lună

Primul pas în a strânge bani este să-ți dai seama cât cheltui. Da, pune pe hârtie, timp de o lună, tot ce cumperi, fiecare bănuț cheltuit. Asta înseamnă chiar și o cafea băută nu știu unde, un ziar cumpărat sau nu știu ce dulciuri cumpărate în drum spre casă. Odată obținute aceste cifre, organizează totul în categorii gen cheltuieli casă, mâncare, haine, etc.

Fă un buget cu cheltuielile necesare

Acum că știi exact cât cheltui într-o lună, poți face un buget pentru toate cele necesare. În felul acesta, îți poți grupa banii în cei necesari, cei de ”răsfăț”, și un fond de urgență.

Pune la cale un plan de a economisi

Luându-ți în calcul cheltuielile necesare și venitul, îți poți da seama de suma de care te poți dispensa lunar . Ideal ar fi să economisești măcar un 10-15% din venitul tău lunar. Astfel, dacă tu câștigi 2000 de lei, un 200 – 300 de lei să-i pui deoparte. Altfel, de ce te-ai obosi cu gândul să strângi ceva? Nu zice nimeni că e ușor să strângi, dar cred cu tărie că oricine se poate dispensa de 10 – 15 % din venit. Iar ca să faci asta e de ajuns să renunți la lucruri precum: țigări, dulciuri, 2-3 drumuri cu taxi, 2-3 haine din teancul pe care îl achiziționezi lunar, evită supermarketul și mergi în schimb în piață, așa nu riști să cumperi mai multe produse decât ai avea nevoie, etc.

Setează-ți un țel

Cunosc multe persoane cărora le e mai ușor să strângă bani dacă șau o perioadă bine determinată în care să facă asta sau o sumă maximă la care vor să ajungă. Așa sunt eu, am nevoie de un ”țel”, altfel nu mă simt motivată. Pur și simplu nu pot să strâng fără să știu când o să-i folosesc sau pentru ce.

De aceea, e bine să stabilești de la bun început pentru ce strângi, fie că e vorba de o sumă mare pentru o mașină, fie că e vorba de o vacanță de anul viitor.

Depozitează banii bine

Unii se simt bine să-i țină sub saltea, alții au dat de gustul dobânzii și prefer să depoziteze banii în bănci. Tot în bănci te sfătuiesc și eu, mai ales că există și anumite beneficii. Da, e adevărat, dacă sunt acasă poți ajunge mai ușor la ei și poți dispune imediat de ei, însă scopul nostru nu e să economisim?

Ei bine, dacă vrei să-i depozitezi în bancă există așa numitele ”economii la vedere”, care te ajută perfect în acest sens. Un astfel de cont în lei se poate deschide atunci când dispui de minimum 1.000 de lei și are o dobândă variabilă. Poți consulta oferta băncii Transilvania pentru mai multe detalii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*