Fluturi Vol. 2, Irina Binder

Nu sunt atât de sărăca…

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am ceva de dăruit din puţinul meu.

Nu sunt atât de săracă, încât să ţin uşa casei închisă şi să-mi doresc singurătatea.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de ea.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am zâmbete pentru cei care le-au uitat.

Nu sunt atât de săracă, încât să uit să râd în hohote, chiar şi atunci când am necazuri.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu dau din forţa mea celor aflaţi la pământ.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o mângâiere pentru un suflet îndurerat.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am gânduri frumoase pentru oamenii din viaţa mea.

Nu sunt atât de săracă, încât să uit să uit să le mai fac oamenilor câte o bucurie.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o mângâiere pentru un animăluţ.

Nu sunt atât de săracă, încât să ţin braţele încrucişate, în loc să ofer o îmbrăţişare.

– 4 –

Nu sunt atât de săracă, încât să nu mai iubesc, pentru că oricâtă iubire aş dărui, am din ce în ce mai multă.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu mai am speranţă atunci când am pierdut totul.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am trecut doar pentru că acesta este încărcat cu amintiri dureroase.

Nu sunt atât de săracă, încât să rămân fără drumuri noi de urmat şi fără curaj de a le străbate.

Nu sunt atât de săracă, încât să nu pot ierta.

Nu sunt atât de săracă, încât să stau numai cu mâinile întinse pentru a primi.

Nu sunt atât de săracă, încât să-mi vând sufletul pentru lucruri şi bani.

Nu sunt atât de săracă, încât să rămân fără vise, din cauza deziluziilor.

Nu sunt atât de săracă, încât să raportez totul la “eu”.

Dar cu regret constat că sunt mulţi săraci în jur…

– 5 –

Trecutul… atunci când crezi mai mult că l-ai lăsat în urmă, te tulbură pe neaşteptate.

Probabil că fiecare om un trecut format, pe alocuri, din momente pe care nu-şi doreşte să şi le mai amintească. Sunt acele momente nemeritate, încărcate de urât şi de durere. Deseori, acele momente sunt marcate de oameni pe care ţi-ai fi dorit ca viaţa să nu îi aducă niciodată în calea ta, pentru că din cauza lor ai trăit nedreptăţi, deziluzii şi eşecuri. Şi totuşi, poate că trebuie să  trăieşti şi astfel de episoade triste, pentru a deosebi binele de rău, şi fericirea de nefericire. Poate că trebuie să cunoşti şi oameni nepotriviţi, nedemni, de nedorit, pentru a-i deosebi de oamenii buni şi pentru a-i respecta şi preţui pe aceia care merită. În urma episoadelor triste trăite în viaţă îţi rămân doar cicatrici adânci. Unii dintre noi le ascund, în timp ce alţii le poartă ca pe nişte medalii.

Eu mi-am purtat cicatricile ca pe nişte medalii, fără a mă ruşina de ele. Le-am purtat cu mândrie, ca dovadă a forţei mele interioare, de a trece peste greutăţi şi de a nu lăsa nimic rău să mă transforme în altceva decât în omul care mi-am dorit să fiu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*